In Negura Noptii

E una din povestile care ma impresionat atunci cand am citito prima data, iar zilele astea, din greseala am dat din nou peste ea . De aceea imi doresc foarte mult sa o inpartasesc cu voi, cu cei ce nu o stiu, si de ce nu si cu cei ce o stiu si au citito .  Lectura placuta !

Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.
 
- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
 
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
 
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
 
- Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.
 
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :
 
- Ai putea să conduci prin centrul orașului?
 
- Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.
 
- O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…
 
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
 
- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
 
- Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.
 
Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.  Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.
 
Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:
 
- Sunt obosită… Hai să mergem.
 
Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.
 
- Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.
 
- Nimic, am zis eu.
 
- Dar trebuie și tu să te întreții….
 
- Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.
 
-I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. 

Mulțumesc.
 
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. În spatele meu, o ușă se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vieți…. Nu am mai luat alți pasageri, în tura aceea de lucru.
 
Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?… Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec?..
Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață.Suntem tentați să credem că viețile noastre se învart în jurul unor momente mărețe.Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva neînsemnat. Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem să dansăm. În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi specială!
Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!

ORICUM, EU VĂ IUBESC PE TOłI, PENTRU SIMPLU FAPT CĂ EXISTATI SI AM CU CINE SĂ AM UN SCHIMB DE OPINII, SI CA MI SUNTEłI DRAGI CU TOATE CĂ PE UNII DINTRE DUMNEAVOASTRĂ NU VA CUNOSC. DAR ASTA NU CONTEAZA!

La spital .....in Romania

Povestea pe care urmeaza sa v-o povestesc sa petrecut anul trecut prin 2012 dar mereu imi aduc aminte de ea ca si cum ar fi ieri . Tin minte ca am avut ceva probleme de sanatate pe care le-am tot amanat si amanat pana in momentul in care am zis "STOP" e momentul sa merg sa ma consulte un medic . Era Joi , m-am trezit foarte devreme, cred ca era ora 7 si ceva , am zis in sinea mea " hai sa rezolv problema asta care ma macina de ceva timp" . Plec de acasa hotarat sa merg la sectia de urgente, deoarece consideram ca este o problema oarecum delicata si care necesita o atentie mai deosebita iar analizele se vor face mult mai repede . Ajung in spital ,in fata mea o usa mare din pvc pe care scrie albastru pe alb "urgente" . Intru frumos inauntru , salut lumea cu respect de buna dimineata dar.... spre "surprinderea" mea nu primesc nici un raspuns. Nu ca nu ar fi nimeni inauntru , ba din contra, erau vreo patru doamne in halat verde inchis ,probabil asistente ,alaturi de inca doi domni, la fel in halate de aceeasi culoare ,verde inchis . Imi zic in sinea mea ca : "probabil nu m-au vazut si ca sunt super ocupati ". Ok , trecem peste , ma apropii de ei mai "curajos" ajung in fata unui pupitru unde vad doua dintre cele patru asistente foarte concentrate la un calculator . Reusesc "din greseala" sa trag cu ochiul la monitorul captivant si imi dau seama ca cele doua asistente erau "furate" de mirajul jocului Solitaire. Zambesc umpic, cand vad lucrul acesta iar una dintre cele doua vede asta si ma intreaba : "ce doriti ??? ce probleme aveti??? " Ii explic frumos problema mea pentru care am venit aici , imi ia cartea de identitate si ma invita frumos sa astept pe scaunul care era la vreo 4 metri de pupitrul cu pricina, cica o sa vina un doctor si la mine . OK , i-au loc ,era vreo 8 si 10 timp in care astept sa vina un doctor sa ma consulte respectiv sa ma trimita la analize . Minutele trec si trec si trec si nimic . Asteptam de vreo 30 de minute si nimic , nu apare nici un doctor . In jurul orei 9 ...in sfarsit vad si doctorul care se indreapta spre pupitrul celor doua asistente . Bolboroseste ceva in soapta dupa care vad ca se indreapta spre mine si imi zice : "domu ???? ce probleme are ??? " . Incep sa ii explic ce probleme am ,ce ma supara ,si primesc un raspuns de genul : "nu e de competenta mea asta ...trebe sa vina colegul meu care se va ocupa de dumneavoastra " . "Bun, zic eu , dar unde e acest doctor ????  a fost de garda toata noaptea si e sus in cabinetul dansului , probabil se odihneste " asta e raspunsul pe care il primesc de la o a treia doamna asistenta care se perinda pe acolo . Pe moment nu intaleg semnificatia " e sus se odihneste" imi pun intrebarea : "eu aici unde sunt ??? la hotel s-au la spital " . "Pai si nu puteti sa mergeti sa vedeti cand poate dansul sa coboare jos???" intreb aceeasi asistenta . Nu primesc nici un raspuns o vad ca paraseste incaperea lasandu-mi de intales ca s-a dus la domnu doctor sa il anunte ca are pacienti jos care il asteapta . Ok , i-au din nou loc s-a facut ora 9 si 30 astept deja de 1 ora si 30 de minute incep sa ma simt penibil . Se deschide usa , un alt pacient intra ..este trimis sa ocupe locul de langa mine . Din cate am intales dansul era mai grav ca mine, se vaita ca are dureri groaznice de cap si ca puroiaza pe nas . Astept , astept dupa 20 de min apare asistenta plecata in "delegatie" dupa domnu doctor . " Stiti am vorbit cu domnul doctor , o sa sune dansul aici la noi cand puteti sa urcati sus la dansul in cabinet" asta e raspunsul pe care il primesc de la tanti asistenta .  OK, deci trebuie sa astept ..deci nu ma clintesc de pe scaunt . Trec vreo 10 minute si observ ca discutile asistentelor incep sa degenereze de la discutii profesionale la discutii de genul : "vai draga ai vazut aseara Oana Zavoranu iar s-a certat cu maicasa " sau "trebe sa ma duc la coafor am o prietena buna de-a mea care tunde foarte bine" .Deja ma simteam in plus , se facuse ora 10 si jumatate . Pana la urma imi fac curaj si intreb din nou asistenta de domnu doctor , aceeasta da din cap lasand sa se intaleaga ca nu stie . Ies umpic afara la aer sa ma linistesc , poate intre timp apare si doctorul meu . Intru inapoi imi ocup scaunul , nimic schimbat ,dar observ ca scaunul de langa mine e gol . Cel de langa mine "disparuse" nu stiu ce s-a intamplat cu el ..plecase intre timp..nu stiu . O doamna in varsta cu o perfuzie in mana sta pe un pat la vreo 8 metri distanta de mine . Da semn ca ar vrea sa zica ceva dar nu o baga nimeni in seama . La un moment se deschide usa , cu pasi marunti isi face aparitia un batranel asa la vreo 70-75 de ani ,ajunge si el la pupitru si asteapta sa fie bagat in seama . Cu un glas domol il aud cum ca a venit pentru a i se face o injectie . Una din asistente i da replica :" matale mergi pe patul acela si dezbracate vin eu la tine sa iti fac injectia " . Batranelul se indreapta usor ,usor catre pat ....cred ca facuse 1 minut pana acolo deoarece se misca foarte greu . Dupa 5 minute observ o asistenta  ce se duce sa-i aplice batranelului injectia dorita . Dupa injectie batranelul da sa plece usor, usor iar atunci cand ajunse la usa surpriza , o asistenta il opreste si ii spune : " matale trebuie sa platesti o taxa pentru injectie , injectile se platesc cu 5 ron"  eu eram in continuare tacut pe scaunul meu asteptand doctorul . Batranelul cu mana tremuranda cauta in portofelul dansului bancnota de 5 ron .Scoate dupa 30 de secunde o bancnota de 5 ron inpachetata bine ..semn ca probabil aia erau singurii lui bani . Se facuse ora 11 ,doctorul meu nu mai suna si eu tot asteptam . Cu nervi la maxim ,obosit ,tradat ma ridic in picioare si hotarasc sa plec . Cer asistentei actul de identitate iar aceeasta imi spune : " ne paree foarte rau nu mai puteti sa asteptati va rog ?? " eu nervos ii raspund doamnei : "doamna draga ,nu mai pot sta trebuie sa ajung la serviciu" si din nou "ne pare rau , ne pare rau " . Ma simteam de parca eram intr-un magazin cautand un produs pe care vanzatoarele nu il aveau si de fiecare data imi raspundeau mereu cu : "ne pare rau nu avem " . Ies pe usa spiutalului dupa circa 3 ore si 30 de minute simtinduma :  inselat, mintit, prostit in propria mea tara de niste oameni care lucreaza intr-o institutie la care contribuim fiecare prin taxele pe care le platim luna de luna .
Astept comentariile voastre la sectiunea de comenturi .