Suntem atat de singuri in lumea asta

"Am invatat de-a lungul timpului sa zbor cu aripi de iubire, cu aripi de prietenie. Sa imi construiesc vise si sperante si sa cred in ele. Sa imbratisez atunci cand sufletul imi spune, sa iubesc fara sa vreau sa cer nimic, si, sa imi transform dragostea in cuvinte atat de greu de rostit altadata. Mi s-a intamplat sa cred in cei dragi mai mult decat in mine. Sa ma arunc in povesti de dragoste fara de liman convins fiind ca undeva, candva, ni se va arata si noua un tarm doar al nostru. Dar, de cele mai multe ori am sfarsit dezamagit. Si nu de cei pe care ii iubeam, ci de naivitatea mea cu care credeam in “pentru totdeauna”. Uneori, am renuntat la vise pentru cei dragi, si am facut-o din tot sufletul pentru ca ii iubeam. Alteori am ales sa nu pasesc pe un alt drum care sa ma duca departe de ei. Si, nu am regretat nicio clipa. Dar oamenii sunt oameni. Si eu, si ei. Si oamenii gresesc, si oamenii se supara, ne supara, si oamenii deceptioneaza. Si, poate ca dincolo de iubirea pe care le-o port, dincolo de dorul care ma mistuie atunci cand imi sunt departe, dincolo de durerea pe care doar sufletul meu o cunoaste atunci cand ei pleaca, ar trebui, totusi, sa privesc viata asa cum este, sa renunt la copilul naiv si imatur din mine care inca mai crede in basme, si sa invat ca totusi suntem atat de singuri in lumea asta."

                                                                                                                    Alice Mihalcea